| 
 | 
 | 
ro

Materie şi Istorie

Tururi ghidate ale monumentelor dispărute din Bucureşti

Materie şi Istorie

Un proiect de Anca Benera

Miercuri 27 octombrie, 16:30 – Tur ghidat în limba engleză de Angelica Iacob, despre statuia “România Eliberată” de C. D. Rosenthal din parcul Carol

Vineri 29 octombrie, 16:30 – Tur ghidat în româneşte cu Mihaela Constantin despre statuia lui Stalin de Dumitru Demu, la intrarea în parcul Herăstrău, Piaţa Charles de Gaulle

Sâmbătă, 30 octombrie, 16:30 – Tur ghidat în româneşte de Fiorella Belciu despre monumentul dedicat lui Ion C. Brătianu de Ernest- Henri Dubois, în piaţa Universităţii, lângă clădirea Universităţii.

Duminică, 31 octombrie, 16:30 – Tur ghidat în româneşte cu Angelica Iacob despre statuia “România Eliberată” de C. D. Rosenthal, în faţa clădirii CEC, Calea Victoriei 11-13

Înscrieţi-vă la anca.benera(at)gmail.com

Audio-ghiduri despre monumetele dispărute din Bucureşti pot fi ascultate între 27 şi 31 octombrie, la modulul de documentare temporar de la KNOT, în Parcul Carol.

“Materie şi Istorie” este o călătorie ficţională prin viaţa de apoi a monumentelor publice ce nu mai există din Bucureşti. Într-un tur ghidat este descrisă înfăţişarea fantomatică a fostelor statui şi monumente ca şi cum ele încă ar mai fi în fostele lor locaţii. Descrierile imaginare sunt create prin intermediul unor imagini de arhivă, care sunt narate apoi în maniera şi vocabularul specifice fiecărui ghid.

În plus, proiectul de cercetare cuprinde o publicaţie ce analizează calea pe care au urmat-o monumentele publice dispărute din Bucureşti, urmărind studii de caz însoţite de texte teoretice, fotografii, hărţi şi ghiduri audio. Istoria statuilor publice dezvăluie statutul lor de obiecte asimilate unui peisaj politic de natură fizică, materială. Rescrierea istoriei prin înlocuirea imaginilor din trecut a anulat de fapt memoria colectivă. Aceasta constă astăzi doar din arhive construite de media. Această publicaţie cercetează, recuperează şi reconstruieşte memoria unui trecut care a fost ştearsă.

“Materie şi Istorie” este un proiect susţinut de Global Mindscape şi Siveco România.

 

miercuri, 27.10.2010 | 16:30

Bucharest

Categories